Știința, Cultura și Diplomația – motorul unei societăți a viitorului

Știința, Cultura și Diplomația – motorul unei societăți a viitorului

07 Martie 2025, 11:25

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a găzduit, lansarea oficială a Programului RO-SCUD (Science, Culture, Diplomacy for Romania), inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România. Lansarea Programului RO-SCUD reprezintă un moment esențial în consolidarea eforturilor de promovare a științei, culturii și diplomației în peisajul românesc și internațional. Acesta încurajează integrarea noilor tehnologii în procesele educaționale și culturale, adaptarea mesajelor pentru generațiile actuale, precum și formarea de ambasadori economici și culturali capabili să reprezinte valorile românești dincolo de granițe. Evenimentul a reunit personalități de prestigiu din domeniul științific, cultural și diplomatic.

În calitate de inițiatoare și moderator al evenimentului, prof. dr. ing. Doina Banciu, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, a deschis seria alocuțiunilor, subliniind importanța acestui demers interdisciplinar. “Știința este factorul principal care conduce la evoluție. Revoluțiile industriale au influențat dezvoltarea economică și socială, relațiile interumane, relațiile instituționale, relațiile interstatale”, a precizat domnia sa.

Prof. univ. dr. ing Alexandru Adrian Badea, președinte de onoare al AOSR a subliniat că “Cele trei instituții sunt absolut esențiale pentru o lume normală, durabilă, în care societatea să nu fie tratată ca o afacere. Pe lângă știință, cultura și diplomația în toate domeniile, ne ajută să facem față, ca societate, acestei “dictaturi” a inteligenței artificiale.”

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice, consideră că “prin planurile de învățământ se poate schimba mentalitatea studenților pentru a crea diplomați de tip nou, care să facă față provocărilor actualului context international și să ofere o strategie cât mai bună pentru România.”

Prof. univ. dr. Liviu Lucaci, rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, a evidențiat importanța acestui proiect care aduce în prim planul vieții românești personalități culturale, științifice, cu realizări remarcabile sau tineri artițti, cercetători sau diplomați care au realizări care pun România pe hartă”.

Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a evidențiat rolul crucial al parteneriatelor strategice în cultivarea elitelor în educație, cultură și diplomație, subliniind că biblioteca este un catalizator activ al dialogului intelectual. “Prin inițiative precum RO-SCUD, alături de partenerii noștri, promovăm o viziune integrată asupra educației și culturii. Ne dorim să punem bazele unor colaborări care să genereze proiecte de success și ne angajăm să promovăm în continuare moștenirea intelectuală și culturală a României”, a subliniat domnia sa.

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“
Interviuri 10 Octombrie 2025, 10:27

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania Brașov, este o personalitate cunoscută în...

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“
Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”
Interviuri 27 Iunie 2025, 09:22

Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”

Dr. ing. CS I Adrian Victor Vevera este directorul general al celei mai importante instituții din România care...

Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”
Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"
Interviuri 21 Mai 2025, 11:54

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu este conducător de doctorat la Academia de Studii Economice, București, director al Școlii...

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"
Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”
Interviuri 15 Mai 2025, 08:16

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru este specialist în cercetarea în domeniul prelucrării lemnului, testarea...

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”
Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”
Interviuri 08 Mai 2025, 11:45

Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”

Cum este vremea? O întrebare pe cât de banală, pe atât de complicată. Am crede că este de ajuns un răspuns...

Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală
Interviuri 24 Aprilie 2025, 11:36

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a aniversat, pe 23 aprilie 2025, 130 de ani de la...

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală
Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”
Interviuri 09 Aprilie 2025, 12:23

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici este cadru didactic al Universității „Valahia” din Târgoviște, la...

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”
Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“
Interviuri 20 Martie 2025, 10:44

Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“

Ramona Mihăilă este prof. univ. dr. la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, unde predă cursuri de literatură,...

Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“