Prof. univ. dr. Florin Mitu: “Un medic bun, pe lângă a fi profesionist, trebuie să fie și uman”

Prof. univ. dr. Florin Mitu: “Un medic bun, pe lângă a fi profesionist, trebuie să fie și uman”

30 Ianuarie 2025, 10:08

Dr. Florin Mitu este profesor universitar, conducător de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, șeful Clinicii de Recuperare Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi și membru al Academiei Oamenilor de Știință din România. Domnia sa face parte dintre creatorii şcolii ieșene de cardiologie modernă. Cu multiple stagii medicale de perfecţionare efectuate în Elveţia şi Belgia, s-a axat pe diagnosticul bolilor cardiovasculare, dar mai ales pe prevenţia şi recuperarea cardiovasculară a acestora. Este medic primar de medicina internă şi cardiologie şi specialist în recuperare medicală.

Am realizat la Iași acea recuperare comprehensivă în care pacientul intră în spital, dar noi, medicii, trebuie să ne apropiem de el, să îi înțelegem suferința și să încercăm să-i schimbăm puțin din comportamente. Pentru că, într-adevăr, recuperarea cardiovasculară înseamnă multă mișcare, dar trebuie să abordăm și dieta, de multe ori, să abordăm și psihoterapia și colaborăm cu doi psihologi în spital.”

S-a format ca medic practician și asta îi place cel mai mult. Să fie alături de pacienți, să comunice cu ei pentru a le recomanda cele mai bune terapii. A adăugat de-a lungul anilor și partea de cercetare, cum era și firesc fiind și cadru didactic și cercetător. Îi place să lucreze cu studenții și găsește cele mai bune căi comunicare pentru a fi pe înțelesul lor și aproape de ei. Comunicarea, spune dr. Florin Mitu, este totul.

“Le spun și studenților în fiecare zi, vorbiți cu pacientul, întoarceți-vă la patul bolnavului. Dacă vorbești cu atenție cu el și pui întrebări, din acea anamneză liberă cu pacientul afli mai multe lucruri decât i-a spus rezidentului trei zile la rând. Deci știința de a vorbi cu pacientul se învață, trebuie să încerci să vorbești cu el cât mai apropiat și să scoți esența.”

Uneori, medicaţia poate fi redusă sau chiar înlăturată numai prin efectul sedativ şi relaxant al muzicii, afirmă prof. univ. dr. Florin Mitu. În clinica pe care o conduce se foloseşte meloterapie la pacienţii care urmează diferite programe de recuperare cardiovasculară.

“Recuperarea cardiovasculară înseamnă multă mișcare, dar trebuie să abordăm și dieta, de multe ori, dar și psihoterapia. Am introdus recent și meloterapia în spital, o noutate pentru România, pentru că muzica și mai ales anumite compoziții din muzica clasică dau relaxare, dau o stare de bine pacienților noștri și practicăm și această parte, să spunem, de tehnică și de utilizare a meloterapiei în clinică.”

Activitatea ştiinţifică a prof. univ. dr. Florin Mitu este reflectată în peste 500 de lucrări ştiinţifice, dintre care peste 250 publicate în calitate de prim autor sau coautor: Recuperarea bolnavilor cu cardiopatie ischemică, Recuperarea în insuficiența cardiacă, Mic ghid al practicticianului – dislipidemia, Alimentația și bolile cardiovasculare, Mic ghid al practicianului – fumatul, Mic ghid al practicianului – hipertensiunea arterială, Sindromul metabolic – un paradox al civilizației, Particularitățile bolilor cardiovasculare la femei, Bolile cardiovasculare la vârstnici, Semiologie Medicală Generală, Semiologie medicală – aparat respirator și cardiovascular, Semiologie medicală – aparatul renal, digestiv și sistemul hematopoietic.

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“
Interviuri 10 Octombrie 2025, 10:27

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania Brașov, este o personalitate cunoscută în...

Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan: ”Inteligența Artificială trebuie coordonată de cea umană“
Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”
Interviuri 27 Iunie 2025, 09:22

Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”

Dr. ing. CS I Adrian Victor Vevera este directorul general al celei mai importante instituții din România care...

Dr. ing. Adrian Victor Vevera: “Momentul lupului singuratic în cercetare a trecut”
Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"
Interviuri 21 Mai 2025, 11:54

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu este conducător de doctorat la Academia de Studii Economice, București, director al Școlii...

Prof. univ. dr. Mihai Bădescu: "Tinerii au acum la dispoziție un potențial bibliografic de excepție"
Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”
Interviuri 15 Mai 2025, 08:16

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru este specialist în cercetarea în domeniul prelucrării lemnului, testarea...

Prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru: “Industria lemnului a căzut după 1989, acum totul e la nivel de atelier”
Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”
Interviuri 08 Mai 2025, 11:45

Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”

Cum este vremea? O întrebare pe cât de banală, pe atât de complicată. Am crede că este de ajuns un răspuns...

Prof. univ. dr. Sabina Ștefan: ”Poluarea și încălzirea globală au apărut din cauza defrișărilor”
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală
Interviuri 24 Aprilie 2025, 11:36

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a aniversat, pe 23 aprilie 2025, 130 de ani de la...

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” - 130 de ani de excelență academică și culturală
Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”
Interviuri 09 Aprilie 2025, 12:23

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici este cadru didactic al Universității „Valahia” din Târgoviște, la...

Prof. univ. dr. Cristinel Mortici: “Matematica nu este un bau-bau, contează și profesorul pe care-l ai”
Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“
Interviuri 20 Martie 2025, 10:44

Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“

Ramona Mihăilă este prof. univ. dr. la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, unde predă cursuri de literatură,...

Prof. univ. dr. Ramona Mihăilă: ”Femeile trebuie să fie conștiente de puterea lor“